Cutzu, Cutzu

In fiecare zi mergem cu Miruna, cu Radu si cu mamica lui Radu in parc.Totul e perfect pana aici sau ma rog, ar trebui sa fie; ajungem pe strada din spatele blocului unde in timp ce piticii se uita la cateii din curtile caselor, noi cu carucioarele facem slalom printre gropi si printre kk de caine. Putem spune ca suntem niste mamici foarte norocoase la cata"mezenie", vorba lui Radu, am curatat de pe rotile carucioarelor.In sfarsit sa zicem ca scapam teferi si ajungem in parc unde ar trebui sa ne lasam copiii sa zburde liberi, sa se joace, sa faca "ra, ra" la groapa de nisip incepe alt stres: " Nu pune mana in nisip ca e kk de caine, nu alerga prin iarba ca si acolo sunt norocei , nu fa aia , nu fa asa ..." si toata distractia se schimba intr-un mare moment de frustarere si pentru noi si pentru cei mici. Si noi iubim animalele( mai putin rozatoarele) si pot sa ii inteleg pe cei care afirma ca isi iubesc catelul ca pe copilul lor dar atunci sa il iubeasca total si neconditionat si sa ii stranga mizeria care o lasa in urma caci nu stiu daca le-ar conveni sa incepem si noi mamele sa golim olitele in mijlocul locului de joaca sau sa presaram tot drumul cu pampers!